Habanos

 

Habanos1

Istoria unui trabucurilor cubaneze dateaza incepand cu anul 1492 cand o expeditie spaniola sub comanda lui Cristofor Columb a descoperit tutunul pentru prima data in Lumea Noua. Indienii Tiano rulau niste frunze pe care le numeau “Cohiba” si le ardeau intr-o ceremonie necunoscuta exploratorilor. Aceasta a fost si perioada in care se atesta primele acte de comert cu tutun, care ulterior a fost plantat si vandut in toata lumea.

Producţia de trabucuri a început în prima jumătate a sec. XVII, fiind produse la o scară foarte mică. Adevăratul start poate fi datat in 1827, an în care marca Partagas şi prima fabrică de trabucuri au luat fiinţă.

Descarca Lista de preturi aici.

Arta torcedorului.Torcedor

Cei care rulează trabucurile sunt regii fabricii. Secretul artei lor constă în tradiţie, acest secret fiind transmis din tată în fiu, din mamă în fiică. După ce sunt sortate dupa mărime şi culoare, frunzele ajung la “cuţitul” torcedorului. Atunci când rulează trabucurile, torcedorii sunt responsabili pentru crearea unui anumit model, cu specificaţii precise legate de dimensiunea şi greutatea sa. Secretul constă în combinarea uniformă a fiecărui trabuc pentru a asigura consistenţa liniei si a fumului atunci cand este fumat.

 

Cele mai renumite brand -uri produse de fabricile din Cuba sunt:

COHIBA                                                           

Cohiba 1Brandul a fost creat în 1966 pentru însuşi preşedintele Fidel Castro şi era produs în una din cele zece fabrici secrete “El Laguito”, care a devenit acum cea mai faimoasă fabrică. Numele provine de la un vechi cuvânt pe care triburile indigene Tiano îl foloseau pentru descrierea aşa numitei plante “cohiba”, ce devenea   după uscare şi prelucrare, tutun. În 1942 Columb a fost primul european care a aflat despre această plantă. Frunzele pentru Cohiba sunt “selecţii ale selecţiilor” cultivate în cele mai faimoase zone ale regiunii Vuelta Abajo. Trabucurile Cohiba sunt făcute din frunze a căror cultivare, fermentare şi pastrare necesită o atentie deosebită, ceea ce ofera trabucului o savoare deosebită. Sunt două game distincte “Linea Clasica” produsa intre 1966 şi 1989 şi “Linea 1942” adusă pe piaţă în 1992 pentru a marca aniversarea a 500 de ani de la călătoria plină de descoperiri a lui Columb, iar aceasta este gama “SIGLO”.


 MONTECRISTO

Montecristo 1Este cel mai cunoscut şi probabil apreciat brand Habanos în întreaga lume. Numele vine de la eroul faimoasei novele a lui Alexander Dumas “Contele de Montecristo”, ce era o poveste îndrăgită de torcedorii din fabricile de havane. Astăzi gama, ce a fost originar compusă din sortimente numerotate de la 1 la 5, acoperă toate gusturile împătimiţilor de trabucuri, de la maiestuosul “Montecristo A” la micul “Joytas”. Trabucul Montecristo are o combinaţie creată   exclusiv din  cele mai selecte frunze din   regiunea Vuelta Abajo, “tărâmul celor mai   fine trabucuri din lume”. Aroma şi savoarea   distinctă este, în mod egal, pe placul atât   noilor cât şi experimentaţilor consumatori.

 


 PARTAGAS

Partagas 1Dacă există o fabrică de trabucuri faimoasă în lume, aceasta este   Partagas. Fabrica a fost deschisă de Don   Jaime Partagas şi a făcut trabucuri care îi poartă numele până în zilele noastre. Un   trabuc Partagas este recunoscut imediat   dupa profunzimea savoarei. Caracterul   acestui brand provine dintr-o selecţie de frunze culese di regiunea Vuelta Abajo, alese pentru bogăţia în arome şi savoare pe care le au. Partagas vine cu o vastă gamă de forme şi mărimi. Cele mai cunoscute sunt “Serie D no 4”, “Serie P no 2”, “Lusitanias”.

 


 ROMEO Y JULIETA

romeo y julietaNumit după tragica poveste a lui William Shakespear, originea brandului datează din 1875. Brandul a cunoscut faimă internaţională încă de la începutul sec. XX. Winston Churchill a devenit un împătimit al trabucurilor Romeo&Julieta. Numele său nu numai că a fost comemorat dar a şi servit la descrierea şi denumirea faimosului tip de trabuc- CHURCHIIL. Astăzi Romeo&Julieta este cunoscut prin gama variată de arome, forme şi dimensiuni care satisfac gusturile tuturor consumatorilor.

 


 BOLIVAR

bolivar 1Simon Bolivar a fost una din marile figuri ale istoriei sec. XIX, care a eliberat o mare parte a Americii de Sud de sub dominaţia spaniolă. Un trabuc care a fost creat să poarte numele unei personalităţi precum Simon Bolivar, nu este de mirare că va avea personalitatea celui căruia îi poartă numele. Bogat în arome trabucul Bolivar este bine cunoscut printre consumatorii experimentaţi.

 

 


 

Poti descarca Lista de Preturi aici.